Av. dr. Dan-Adrian Cărămidariu și av. dr. Alexandra Bob au participat la Conferința internațională bienală „Sistemul juridic între stabilitate și reformă”, ediția a XVI-a, desfășurată la Universitatea din Craiova în data de 24 octombrie 2025. Evenimentul, organizat de Facultatea de Drept a Universității din Craiova, în colaborare cu Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara și Wolters Kluwer România, a reunit profesioniști ai dreptului și cadre universitare într-un cadru de reflecție asupra direcțiilor de dezvoltare ale sistemului juridic românesc.

În cadrul secțiunii dedicate Dreptului societăților – „35 de ani de aplicare a Legii nr. 31/1990: bilanț și perspective”, a fost susținută următoarea intervenție:

  • Av. dr. Dan-Adrian Cărămidariu a abordat tema „Despre excluderea asociatului din societatea cu răspundere limitată din perspectiva analizei economice a dreptului. Scurtă notă la Decizia nr. 733/2022 a Curții de Apel Timișoara”, oferind o analiză critică asupra raționamentelor economico-juridice care pot fundamenta excluderea asociatului și asupra echilibrului dintre libertatea contractuală și eficiența economică în dreptul societar.

În cadrul secțiunii dedicate Dreptului civil a fost susținută următoarea intervenție:

  • Av. dr. Alexandra Bob, împreună cu lect. univ. dr. Codruța Guzei-Mangu, a prezentat comunicarea „Ordinul de protecție vs. ordinul de protecție extins: reguli și proceduri”, analizând diferențele de regim juridic, mecanismele de aplicare și impactul noilor modificări legislative asupra protecției efective a persoanelor vulnerabile.

Participarea avocaților noștri confirmă interesul constant pentru cercetarea aplicată și dialogul științific în domeniul dreptului, în linie cu preocuparea pentru claritate teoretică și relevanță practică în analiza instituțiilor juridice contemporane.